RES-Prahova își continuă proiectul cu aceeași dorință de a răspândi spiritul ecologist

By noiembrie 10, 2016Stiri

Voluntarii Clubului ECOTUR au revenit în Poiana Câmpina pentru a desfășura următoarele două etape ale proiectului Responsabilitate Ecologică în Școli-Prahova, susținut de OMV Petrom. Această etapă a fost mult așteptată de către elevii claselor a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a pentru că își doreau să învețe cât mai multe de la voluntari, dar și din dorința de a se destinde și de a se desprinde din cotidian.

dsc03386

Pentru că elevii au fost nerăbdători să ne vadă, am început ziua cu un joculeț pentru a-i distra și, de asemenea, a ne distra. El a fost bine primit de către elevi și toată ziua au cântat și dansat ceea ce învățaseră din joculeț. După această activitate, ne-am pregătit de plantare. Elevii au fost împărțiți pe clase și, înarmați cu puieți de tuia și ustensile, s-au apucat de plantat sub îndrumarea voluntarilor. Datorită îndemânării lor, au reușit să termine foarte repede activitatea, astfel că am trecut la următoarea etapă cu foarte mult entuziasm și bună-dispoziție.

15049718_1142196602532921_285911383_n15033770_1142196725866242_1387111260_n

 

Ajunși în clasă, elevilor le-a fost prezentat un PowerPoint despre alimentația sănătoasă. Cu această ocazie, aceștia au aflat ce alimente sunt mai sănătoase, de ce are nevoie organismul nostru pentru a fi mereu în formă; mai mult, voluntarii le-au prezentat și un meniu zilnic pentru a-i învăța pe copii ce e potrivit să mănânce la vârsta lor. Pentru că teoria fără practică nu are același impact, elevii au preparat în echipă câte o salată de fructe, cu ajutorul voluntarilor, activitate pe care au realizat-o cu foarte mare drag.  La final, toți s-au înfruptat din preparatul final, care a fost delicios.

 

15046410_1142196762532905_587846248_n
Proiectul nu se termină aici. Următoarea etapă va avea loc cat mai curând și vom încerca să răspândim cât mai mult iubirea noastră față de frumos, mai exact, față de natură.

 

Lasă un răspuns