Fii parte din România! Cinci atracții turistice de neuitat

By decembrie 12, 2017Blog, Turism

Călătorește cu noi cu gândul sau mai târziu printr-o excursie de neuitat. Vă vom prezenta, cinci atracții turistice de care vă veți îndrăgosti pe loc. Cinci, e un număr mic pentru a descrie toate frumusețile ce înconjoară România noastră, dar din păcate, astăzi, ne vom limita la atât. Însa, noi nu ne vom opri aici și vă vom scrie în continuare despre munți, orașe, văi și locașe.

1.Mocănița de pe Valea Vaserului, județul Maramureș.

De 84 de ani, nici mai mult nici mai puțin, locomotiva Mocănița străbate 21,6 kilometrii între Vișeu și Paltin pentru turiștii dependenți de peisaje care îți fură nu doar privirea, ci și inima. Mocănița cu aburi o ia din loc la 9 dimineața și te întoarce înapoi dintr-un vis mureșean la ora 3 dupa-amiaza. De luni până vineri, din mai până în octombrie, ea te așteaptă să o însoțești la drum.

 

2.Podul lui Dumnezeu, județul Mehedinți.

La Ponoare se află singurul pod cu nuanțe de verde care mai de care, neatins de om și parca rupt din basme. Podul a luat acest nume, deoarece au fost numeroase accidente și totuși, oamenii au supraviețuit. Legenda spune că aici Diavolul a fost înfrânt de către Dumnezeu și izgonit din peștera în care își facea veacul. Nu departe și în contrast cu acest nume se află lacul Zălon, numit și lacul Diavolului, în care s-au înecat un număr mare de oameni.

3.Salina Turda, județul Cluj.

Un mic oraș de sare, subteran,care se află la doar 30 de kilometri de Cluj și la câteva sute de metri sub pământ. Cu o temperatură de 10 Celsius, salina Turda este o oază balneară care dispune de teren de joacă pentru copii, un lac natural, un muzeu natural, un teren de sport și totodată, un centru SPA. Dacă vă doriți o vacanță cât mai relaxantă si unică, precum și să vă bucurați de numeroase beneficii medicale, atunci Salina Turda este destinația ideală pentru sejurul vostru.

 

 4.Roșia Montană, județul Alba.

Cu siguranță, oricine a auzit de această locație, din reclame și campanii. Odată ce a ajuns pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și exploatarea aurului a încetat, economia a intrat în declin. Turismul însă ne dă o nouă speranță pentru această problemă. Cu atâtea locuri de vizitat, precum Piatra Cobului și Piatra Despicată, nu ne îndoim că aceasta ar putea fi una dintre viitoarele tale destinații.

 

5.Complexul Harmonie, Predeal, Județul Brașov.

Un vis al copilăriei, Complexul Harmonie, este un tărâm cu căsuțe suspendate în copac construite din lemn bătrân și acoperite de perdele din frunze. Pe dinafară: un peisaj sălbatic, iar înauntru un cadru de vis cu șemineu și jaccuzi. Nici cei mai mari poeți nu s-ar fi putut gândi  la un astfel de loc.

 

Lasă un răspuns