Din surprizele vieții, muntele

By martie 22, 2015Blog, Turism

..mai exact Munții Ciucaș.

Confesiune: Ținând cont că aceasta a fost prima mea excursie în cadrul ECOTUR, plănuindu-se a fi de 2 zile aveam emoții mari; totul trebuia să fie perfect. Și a fost într-adevăr, dar am realizat pe parcurs că nu totul ține de mine.

verde

Simțeam de mult nevoia de o pauză; oboseala și agitația Bucureștiului reușiseră să-mi acapereze gândurile chiar și atunci când se presupunea că sunt în timpul liber și că mă relaxez. Astfel, deconectarea de monotonia orașului și regăsirea cu natura m-au ajutat să mă cunosc mai bine, să-mi testez limitele, dar și să mă întorc acasă cu un bagaj de lecții numai bune de urmat în viața de zi cu zi. Frigul, zăpada, și oboseala nu au reprezentat un obstacol,ci dimpotrivă ne-au ambiționat să ne urmăm traseul ales, să ne bucurăm de fiecare clipă, dar și de peisajul montan care se întindea împrejur.
Se spune că marea ne cheamă, atunci muntele ne călăuzește, deoarece el își pregătește cărările pentru a te iniția în tainele lui, îți presară obstacolele pentru a-ți testa limitele, iar din când în când îți oferă câte un popas pentru a te reculege și răgazul pentru a-i admira comorile.
Am trăit fiecare moment: îl voiam întipărit în memorie ca să pot retrăi acel sentiment unic, în care simțeam că timpul stă în loc, în care nu eram decât suflete.

Traseul nostru drag:

Bârlogul nostru în acel weekend s-a numit Casa Ardeleană: un locșor retras, numai bun de petrecut o noapte, primindu-ne ca și când am fi fost de-ai locului. Peisajul era superb și ne-a impresionat profund. Descotorosindu-ne de “echipamentul” în plus, am pornit la drum.

noi

A mai durat un pic până am ajuns la poalele traseului nostru drag, dar soarele care se revărsa printre munții din apropiere ne îndemna să nu mai pierdem timpul.
Pentru cei curioși, în prima zi am pornit spre Vârful Ciucaș din Pasul Bratocea, pe un traseu de 4 ore, traseu ce a reușit să ne acapereze și care ne-a oferit amintiri splendide, dar și câteva provocări.
Odihniți, înarmați cu bună dispoziție și cu un ghiozdan în spate, am pornit la drum. Regula general valabilă, începutul a fost mai greu, dar după câteva minute am reușit să ne gasim fiecare ritmul și să ne continuăm drumul. Ghidându-ne după motto-ul “Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, am avut timp să admirăm peisajul și să menținem o atmosferă destinsă printr-o glumă, printr-o pățanie, fiecare participând cum a știut mai bine. Împrejurimile se schimbau încet, urmându-ne pașii și cu cât avansam, eram recompensați cu un pic mai multă zapadă, o bătaie mai tare a vântului, dar și cu priveliști care cu greu se pot șterge cu buretele.

zapada

Am mers și am mers, păstrând o doză de bună dispoziție, până în momentul în care o perdea de ceață groasă ne-a oprit înaintarea. Am stat un pic pe loc să vedem dacă putem să ne continuăm povestea sau nu și, între timp, am avut grijă să ne recuperăm forțele, dar și să facem câteva poze. Din păcate, ceața nu a vrut să ne lase să trecem mai departe, așa că am făcut cale întoarsă, spre dezamăgirea noastră. Dar, am reușit să cucerim „Vârful Ciucaș”, nu? 🙂 Distracția însă nu s-a terminat aici. Pe drumul de întoarcere, am făcut un mic popas la o căbănuță mai singuratică, căbănuță în care ne-am odihnit un pic și ne-am imaginat cum ar fi fost dacă era a noastră: cât de frumos și cât de plăcut ar fi fost să locuim în ea și să ne trezim în fiecare dimineață înconjurați de un orizont de liniște?
Într-un final, poteca ne-a dus înapoi la noi „acasa”, unde o masă caldă, discuții înflăcărate și diferite joculețe au reprezentat o bine venită odihnă. A, să nu uităm și de un mic pui de somn mult așteptat.

A doua zi am ales un traseu forestier: Piscul Turiștilor-> Vf Zăganu-> Vf Gropșoarele, care s-a dovedit a fi mai aparte prin obstacolele întâlnite: pante abrupte și alunecoase (dar amuzante de parcurs la întoarcere), bușteni căzuți, un pârâiaș. Toate acestea induceau senzația de joc, unul în care completai nivel după nivel, iar dorința de a trece mai departe creștea odata ce realizai că “punctele” pe care le acumulai erau, de fapt, momente în care reușeai să te depășești. Drumul nostru a continuat încet, am râs, am povestit și astfel am reușit să ajungem într-un loc numit „Poienița”. Ajunși acolo, am poposit vreme de câteva minute, iar unii dintre noi au continuat să urce încă puțin, în timp ce ceilalți am făcut cale întoarsă. Lipsit de peripeții, ne-am reîntâlnit la poalele traseului și, plini atât de regret cât și de bucurie, am pornit spre casele noastre.

Ce am învățaț la munte:

munte

  • Să nu renunț, indiferent de cât de greu pare începutul
  • E importantă destinația, dar trebuie să te bucuri și de priveliște
  • Să privesc în urmă doar ca să realizez cât de departe am ajuns
  • Că e ok să cazi, să renunți la control și să te lași purtat de val
  • Că e bine să urmezi pașii altora, dar că e mult mai provocator să-ți trasezi singur drumul
  • Că e un sentiment minunat să știi că la greu, primești o mână de ajutor sau o vorbă caldă
  • Că toți avem un potențial nedescoperit
  • Că fiecare avansează în felul lui, având propria experiență
  • Trebuie să-ți găsești propriul ritm
  • Natura are capriciile ei.

 

Gând de final: Dacă ți s-a făcut dor de ducă, nu mă crede pe cuvânt: ia-ți prietenii, lasă-ți grijile și temerile acasă și pleacă în aventura vieții tale, cucerește un munte sau lasă-l pe el să-ți arate de ce ești în stare.

cheiaverde

Lasă un răspuns